Deputatul Cazan, la conferința “Democrație în Europa” din Stockholm

0
88

Deputat PNL de Vâlcea, Laurențiu Cazan, a participat, în perioada 18-19 iunie, la conferința “Democrație în Europa” din Stockholm. S-au dezbătut subiecte legate de contribuția parlamentarilor la protejarea și consolidarea democrației și a statului de drept. Pe lângă cercetători și politicieni de rang înalt, au fost invitați reprezentanți ai Parlamentului European, Comisiei Europeană, Președinției Suedeză și Comisiei de la Veneția.
“Temele discutate au fost foarte interesante precum semnificația parlamentelor, independența instanțelor și încrederea publicului în instituțiile statului. Democrația și statul de drept sunt parte intrinsecă a valorilor comune ale Uniunii Europene. Aceste valori constituie coloana vertebrală a UE, a drepturilor și libertăților fundamentale, dar și a obligațiilor corelative, care implică apărarea acestora. Uniunea Europeană se bazează pe un angajament ferm față de promovarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, a democrației și a statului de drept. Drepturile fundamentale promovate de Uniune se bazează pe egalitate, nediscriminare, incluziune, demnitate umană, libertate și democrație. Statul de drept contribuie la dezvoltarea Spațiului de Justiție, Libertate și Securitate și consolidează încrederea reciprocă, element cheie pentru Piața Internă. Dar statul de drept nu reprezintă un dat, de aceea este necesar să fie protejat și promovat continuu”, a transmis deputatul Laurențiu Cazan.

Citeste tot articolul pe Read More