Noi modificări legislative pentru avocați! Cazan: “Lucrurile nu sunt simple pentru ei”

0
177

Camera Deputaților a aprobat proiectul legislativ conform căruia se modifică și se completează legea organizării și exercitarea profesiei de avocat. Deputații au votat pentru acoperirea unor viduri legislative care nedreptățeau anumite categorii, precum avocații care lucrau în cadrul oficiilor. Mai exact, se vor impune măsuri în sprijinul celor care practică această meserie atât de importantă pentru întreaga societate. Cele mai semnificative reglementări sunt legate de plățile care întârzie în cadrul dosarelor în care urmărirea penală durează ani de zile, dar şi de prelungirea mandatelor organelor profesionale, până la instaurarea unor noi membrii, pentru a crea continuitate. Alte măsuri, menite să îi stimuleze pe cei care cunosc cuvântul legii, sunt indexarea onorariilor acestora în funcție de inflația reală sau chiar decontarea transportului până la sediul profesional. Deputatul liberal Laurențiu Cazan este de părere că asigurarea drepturilor cuvenite acestor oameni nu poate decât să îmbunătățească întregul proces de rezolvare al cazurilor.
“Dreptul la apărare este garantat de articolul 24 din Constituția României, însă pentru a fi sigur că ești apărat, ai nevoie de un apărător concentrat exclusiv asupra aceste cauze. Din exterior, lucrurile par simple pentru avocați, dar în realitate nu este așa, în special pentru cei care lucrează în oficii. Acești oameni apărau cauze, ele devenind victime ale unor probleme care trebuiau reglementate. Mă bucur că mulți dintre colegii mei din Camera Deputaților au înțeles acest lucru”, a declarat deputatul Cazan.

Citeste tot articolul pe Read More