luni, martie 17, 2025
AcasăStiriActualitateCJAM Dolj face pași pentru extinderea activității în Republica Moldova

CJAM Dolj face pași pentru extinderea activității în Republica Moldova

Directorul CJAM Dolj Cosmin Gîdea a participat la Chișinău la Conferința „Cooperare Economică Transfrontalieră România – Moldova: Consolidarea Parteneriatelor pentru Dezvoltare Durabilă” în cadrul căreia s-au reunit actori importanți din ambele state pentru a discuta și a identifica modalități concrete de cooperare economică și dezvoltare regională.

Având scopul de a explora noi oportunități de investiții, de a stabili parteneriate strategice și de a contribui la creșterea economică și la bunăstarea regiunilor transfrontaliere, directorul C.J.A.M. Dolj a susținut o prezentare în cadrul sesiunii patru, intitulate: Inovare, Digitalizare și Transfer Tehnologic, unde a vorbit despre transformarea digitală a instituțiilor publice, indentificarea provocărilor și soluțiilor pentru implementarea tehnologiilor digitale și facilitarea schimbului de bune practici între sectorul public și cel privat.

„Noi, cei la Centrul Județean pentru Aparatură Medicală din Dolj, dar și din alte regiuni ale țării, ne-am propus să ținem pasul cu marile companii din mediul privat și să realizăm pași în vederea externalizării serviciilor noastre în afara țării. Concret, după acțiunile întreprinse în Muntenegru vara trecută, care în curând se vor transpune în contracte, continuăm cu o serie de întâlniri la Chișinău, în capitala Republicii Moldova, unde se vorbește românește și există deschidere pentru tehnologii noi, ,,knowhow” și dezvoltare. Am aflat din întâlnirile pe care le-am avut astăzi în cadrul conferinței „Cooperare Economică Transfrontalieră România – Moldova: Consolidarea Parteneriatelor pentru Dezvoltare Durabilă” că firmele românești existente pe piața respectivă s-au acomodat foarte bine cu mediul de afaceri local și există oportunități pentru ca o parte din acțiunile de succes ale CJAM Dolj să poată fi implementate și în acest stat vecin și frate.”, a explicat directorul CJAM Dolj Cosmin Gîdea.

RELATED ARTICLES

ARTICOLE POPULARE