miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăStiriActualitateDROBETA TURNU SEVERIN: CONSTRUCȚIA PARCULUI FOTOVOLTAIC ÎNCEPE ANUL VIITOR

DROBETA TURNU SEVERIN: CONSTRUCȚIA PARCULUI FOTOVOLTAIC ÎNCEPE ANUL VIITOR

Autoritățile muniucipiului Drobeta Turnu Severin au anunțat că în anul 2025 vor demara lucrările de șantier pentru un parc fotovoltaic în valoare de peste 26 de milioane de lei noi.

”Astăzi, la Ministerul Energiei, am semnat contractul de finanțare pentru construirea primului parc fotovoltaic din municipiul nostru, cu fondurile obținute urmând să începem lucrările acestui proiect important la începutul anului viitor. Parcul fotovoltaic va acoperi integral consumul anual de energie pentru iluminatul public al municipiului, o parte din necesarul energetic al clădirilor administrate de primărie, economisind peste 6 milioane de lei pe an, bani ce vor fi reinvestiți  în proiecte noi. Valoarea totală a investiției este de 26.121.792 lei, din care contribuția primăriei este de 643.825 lei. Prin acest proiect, asigurăm pe termen lung independența energetică a orașului și creăm oportunități de a reinvesti resursele economisite în noi proiecte prioritare pentru comunitate!”, a precizat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin Marius Screciu.

RELATED ARTICLES

ARTICOLE POPULARE