Primăria Târgu Jiu a accesat fonduri europene în valoare de peste 25 de milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de transport public în comun prin troleibuz.
Municipiul Târgu Jiu devine astfel unul dintre primele din toată România care are implementat un astfel de parc auto modern cu mijloace de transport în comun ECO și nepoluante.
Finalizarea implementării proiectului „Reabilitare, modernizare si extindere sistem de transport public în comun prin troleibuz”, a cărui valoare totală se ridică la peste 25 milioane de euro este una care se reflectă în confortul călătorilor. Valoarea investiției este de 128 milioane lei RON: fondurile europene accesate de Primăria Târgu Jiu s-au cifrat la 111.668.035,26 lei, iar contribuția UAT-ului a fost de 16.203.797,68 lei.
Astfel, municipalitatea a achiziționat un număr de 35 de troleibuze noi, a modernizat rețeaua de transport pe marile artere din Târgu Jiu, au fost schimbate cablurile de alimentare, au fost schimbați stâlpii cei vechi cu alții noi care să corespundă cerințelor moderne, au fost achiziționate 40 de stații de așteptare pentru călători; a fost implementat sistemul de taxare E-ticketing; au fost achiziționate licențele necesare pentru aplicația ce emite carduri, aplicatie back-office, sistem AVL, aplicație portal public, panou informare călători în statii, plus multe alte facilități create pentru acest tip de transport public.
Reprezentanții TRANSLOC au precizat că modernizarea flotei auto și creșterea gradului de confort al călătorilor reprezintă obiectivele principale ale activității acestei societăți aflate în subordinea Primăriei Târgu Jiu.