Profesionalismul și serviciile de calitate oferite de către Centrul Județean de Aparatură Medicală (CJAM) Dolja au depășit demult granițele județului și, data aceasta, au fost solicitați pentru intervenție tocmai în județul Călărași, la Spitalul Municipal Oltenița.

„Echipe ale CJAM Dolj lucrează la montarea și punerea în funcțiune a lămpilor de operație în blocul operator, la sălile 1 și 2 ale Secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Oltenița. Contribuim cu mare interes la ridicarea standardului Blocului Operator. De astăzi, personalul medical beneficiază de lumină produsă de lampi cu design inovator, ergonomic și foarte ușor de poziționat”, a anunțat directorul CJAM Dolj Cosmin Gîdea.


