Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia și Consiliul Județean (CJ) Mehedinți au încheiat un nou contract de finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021 -2027. Astfel, peste 24 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, vor fi utilizate pentru consolidarea, reabilitarea şi restaurarea Muzeului de Artă din Drobeta Turnu Severin.
Contractul a fost înmânat de către domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, domnului Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți, astăzi, 05 martie. La eveniment au fost prezenți domnul Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia și domnul Cătălin Catană, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia.
„Este un proiect important pentru județul Mehedinți dar și pentru regiunea noastră, care poate contribui nu doar la protejarea patrimoniului cultural local, dar și la stimularea turismului și economiei locale. Prin reabilitare Muzeul de Artă poate deveni un produs turistic sustenabil, care va atrage un număr crescut de vizitatori”, a declarat domnul Alexandru Stănescu, Director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Intervențiile finanțate vor contribui la revitalizarea unei clădiri cu valoare culturală și istorică importantă, păstrând în același timp legătura cu trecutul său, dar și îmbunătățind condițiile pentru vizitatori și utilizatori.
Proiectul va sprijini, de asemenea, dezvoltarea turismului cultural în județul Mehedinți și promovarea identității locale.
Acest contract se adaugă celor 5 contracte de finanțare pe care Consiliul Judetean Mehedinți le implementează in cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, fiind astfel asigurate fonduri nerambursabile de peste 55 de milioane de euro pentru investiții precum infrastructura rutieră, medicală sau educațională.