Producătorul de aluminiu ALRO Slatina și-a trimis reprezentanți la Adriatic Sea Defence & Aerospace Exhibition and Conference – 2025, o expoziție-reper pentru expozanți din întreaga lume, vizitatori specializați și delegații militare oficiale. Expoziția se organizează la Zagreb din 2007, o dată la doi ani, și adună cererea și oferta din domeniile aeronauticii și apărării. În acest an a avut loc în perioada 8-10 aprilie 2025.
„#ASDA este mai mult decât o expoziție – este o platformă excepțională pentru a prezenta numeroase echipamente și sisteme și pentru o rețea semnificativă. Cu accent pe consolidarea legăturilor comerciale, #ASDA creează mediul perfect pentru inovație, colaborare și creștere”, au transmis reprezentanții ALRO, pe LinkedIn.
ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical din Europa, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa de aluminiu electrolitic, o capacitate de reciclare deșeuri din aluminiu de 100.000 tpa, o capacitate a Turnătoriei de aluminiu de 315.000 tpa și facilități de procesare de 140.000 tpa, în aluminiu laminat la cald și la rece și divizia de extruziune. Diversificarea portofoliului de produse, cu accent pe produsele cu valoare adăugată mare, a devenit în ultimii ani o prioritate, combinatul fiind certificat NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială. În 2024, ALRO a vândut 87.739 tone de produse laminate, apropiindu-se de obiectivul său de creștere a volumelor și a ponderii vânzărilor de produse prelucrate (în 2023: 57.975 tone FRP, astfel că creșterea în 2024 a fost semnificativă, de 51%). Avansul s-a înregistrat în principal la plăci (+18.956 tone), acestea fiind produsele cu cea mai mare valoare adăugată ale companiei.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia.