Producătorul de aluminiu ALRO a publicat și în acest an raportul de sustenabilitate, care cuprinde date despre performanțele grupului în anul 2024 în domenii-cheie ale sustenabilității și dezvoltării durabile. Grupul ALRO acordă prioritate gestionării mediului, în acord cu strategia de durabilitate a Asociației Europene a Aluminiului, angajamentele ferme incluzând reducerea impactului activităților asupra mediului, sporirea eficienței resurselor și optimizarea utilizării energiei de-a lungul întregului lanț valoric al aluminiului. Obiectivele de mediu nu pot fi însă atinse fără cea mai importantă resursă: resursa umană.
„ALRO progresează nu numai în tone de aluminiu, ci și în ceea ce privește viețile afectate și comunitățile sprijinite. De la educație și asistență medicală, până la dezvoltarea comunității, angajamentul ALRO față de responsabilitatea socială se află în centrul strategiei sale de sustenabilitate”, subliniază reprezentanții companiei, pe LinkedIn.
Producătorul de aluminiu românesc și-a extins capacitatea de aluminiu reciclat la 100.000 tone/an, transformând resturile de fier vechi în produse din aluminiu. A investit în modernizarea echipamentelor, reutilizează în operațiuni 80% din apă, monitorizează biodiversitatea, atenuând continuu impactul ecologic, a investit în energia verde, semnând un contract EPC pentru dezvoltarea unei centrale solare.
Un viitor industrial mai curat și mai inteligent se construiește însă pe acțiune și responsabilitate, iar cea mai importantă resursă este cea umană.
„Oamenii sunt pe primul loc. Întotdeauna”, subliniază reprezentanții companiei.
Periodic au loc instruiri privind sustenabilitatea și dezvoltarea profesională, compania participă la târguri de locuri de muncă, se promovează egalitatea de gen la toate nivelurile, se promovează activ cultura sănătății și securității în muncă.
Un accent deosebit este pus pe drepturile omului, producătorul de aluminiu ALRO fiind interesat de respectarea acestora atât în companie, cât și la nivelul partenerilor de afaceri din amonte și din aval, subliniază datele din raportul de sustenabilitate pe 2024.
Beneficii salariale și formare profesională continuă
ALRO a alocat un buget de 626.610 lei pentru formarea profesională a angajaților săi în 2024 și 717.750 lei pentru anul curent.
Salariații ALRO au participat în cursul anului 2024 la cursuri de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare, specializare și autorizare a salariaților care desfășoară activități specifice (de exemplu: macaragii, stivuitoriști, autorizații ISCIR sau electricieni-autorizați ANRE). Scopul este acela de a crea o rezerve de personal calificat / autorizat / specializat în funcție de necesitățile interne.
„În anul 2024, ALRO a continuat pregătirea profesională și specializarea salariaților implicați în proiectul AERO și în proiectul AUTO. De asemenea, punând accent pe schimbarea mentalității salariaților privind autocontrolul, calitatea, reducerea costurilor, utilizarea eficientă a resurselor necesare desfășurării activităților, respectarea procedurilor de sistem și operaționale, îmbunătățirea comunicării, au continuat programele de instruire internă a salariaților privind politicile și procedurile în domeniul sustenabilității și anume: Politica cybersecurity, Politica privind Drepturile Omului, Politica Anti-mită și Anticorupție, Codul de Etică și Conduită, Procedura privind soluționarea cererilor, egalitatea de șanse, sesizărilor și plângerilor, ș.a.”, se menționează în raport.
Sunt incluși în programe de calificare/ autorizare inclusiv noii angajați, fapt ce le permite promovarea în categorii superioare.
Programele anuale de formare profesională se întocmesc la sfârșitul fiecărui an pentru anul următor, cu consultarea liderilor organizațiilor sindicale, asigurând astfel alinierea la nevoile de dezvoltare profesională și cerințele operaționale ale companiilor. În 2024 s-a extins numărul programelor de formare și s-a consolidat integrarea noilor angajați prin programe dedicate de calificare și dezvoltare, ceea ce a dus la o creștere a numărului de angajați autorizați și specializați.
Asigurare medicală, planuri de pensii, bonusuri și avantaje
Protecția economică și socială a angajaților este un obiectiv atins prin acordarea de beneficii salariale competitive.
„Grupul se asigură că angajații beneficiază de pachete de compensație atractive, inclusiv asigurare medicală, planuri de pensii, vouchere de masă, bonusuri și alte avantaje, contribuind astfel la stabilitatea financiară a acestora. Acestea sunt prevăzute în contractele colective de muncă și revizuite anual. Acțiunile implementate au un domeniu de aplicare extins, acoperind toate categoriile de angajați din cadrul grupului, inclusiv personalul operațional, tehnic și administrativ, și se aplică în toate locațiile unde ne desfășurăm activitatea”, mai menționează raportul.
Beneficiile salariale și sociale au fost ajustate constant în ultimii ani pentru a răspunde evoluției pieței muncii și nevoilor angajaților. Se oferă de asemenea, în sectoarele în care acest lucru este posibil, flexibilitate în programul de lucru și lucrul la distanță.
Sprijin pentru comunitate
Dincolo de sumele care ajung în bugetele local și național prin intermediul taxelor plătite, ALRO sprijină direct și punctual membrii comunității.
„ALRO acordă sponsorizări și ajutoare materiale unor categorii defavorizate pentru achiziționarea unor tratamente medicale, sprijinirea de concursuri și activități sportive și culturale, acordarea de burse de studii. Aceste solicitări au venit atât din partea unor membri ai comunității, cât și din partea asociațiilor non-profit, fundațiilor, unităților de cult, instituțiilor de învățământ, organizații culturale și de sănătate, precum și din partea autorităților locale”, menționează raportul.

