duminică, septembrie 13, 2026
AcasăStiriActualitateȘcoala Gimnazială nr. 15 din Drobeta Turnu Severin a intrat în renovare...

Școala Gimnazială nr. 15 din Drobeta Turnu Severin a intrat în renovare completă

Autoritățile municipale din Drobeta Turnu Severin au anunțat astăzi demararea unor investiții extrem de importante pentru reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 15.  

„Continuăm în ritm susținut, lucrările din această vară, în școlile din municipiu, iar astăzi am dat startul modernizării Școlii Gimnaziale nr. 15, unde învață peste 500 de copii alături de profesorii lor. Valoarea totală a investiției este de aproape 6 milioane de lei, prin fonduri europene (POR), și ne propunem ca în cel mult doi ani, școala să fie transformată complet într-un loc modern, bine pus la punct și adaptat vremurilor în care trăim. Lucrările prevăd: izolarea termică a clădirii și refacerea acoperișului; panouri fotovoltaice și centrală termică nouă pe gaz; instalații electrice, termice și sanitare complet refăcute; tâmplărie nouă, finisaje interioare moderne; sisteme de detecție și stingere a incendiilor, uși rezistente la foc, iluminat de siguranță și generator electric pentru situații de urgență”, a precizat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin Marius Screciu.

Totodată, edilul a mai transmis că școlile vor vi echipate cu cele mai moderne echipamente digitale pentru susținerea actului didactic și predagogic. „Tot aici vom construi: o clădire tehnică, separată, pentru echipamentele centralei; platforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor; spații special amenajate pentru biciclete și alte mijloace nepoluante. Ne preocupă, în mod special, siguranța copiilor și a cadrelor didactice, de aceea, școala va fi echipată cu toate sistemele necesare în caz de incendiu, sau alte urgențe, pentru ca activitatea să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Totodată, unitatea de învățământ va primi mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, printr-un proiect separat, destinat dotării tuturor unităților de învățământ din municipiu. Clădim viitorul copiilor noștri investind în educație și având grijă, ca fiecare școală din oraș, să fie un loc sigur, primitor și bine pregătit, pentru generațiile care vin!”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin Marius Screciu.

RELATED ARTICLES

ARTICOLE POPULARE