duminică, septembrie 13, 2026
AcasăStiriActualitateDolj: Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Poiana Mare

Dolj: Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Poiana Mare

Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia (CAO) au anunțat oprirea alimentării cu apă în comuna Poiana Mare pentru demararea unor lucrări de intervenții la Stația de Apă.

S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă în comuna doljeană Poiana Mare, JOI, 04.12.2025, în intervalul orar 09.00 – 15.00, în vederea executării lucrărilor de reparații ale pompelor de la Stația de Apă Poiana Mare. Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zona menţionată că, în urma manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție”, au transmis oficialii Companiei de Apă Oltenia.

RELATED ARTICLES

ARTICOLE POPULARE