Consiliul Local Drobeta-Turnu Severin va discuta și vota mâine, noile niveluri ale impozitelor și taxelor locale, după modificările stabilite recent de Guvern.
Decizia vine după ce Executivul a adoptat măsuri de reducere a unor impozite locale, în contextul în care economia României a intrat în recesiune tehnică. În urma acestor modificări, administrațiile locale pot să aplice facilități fiscale pentru anumite categorii de contribuabili.
La Drobeta-Turnu Severin, proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali prevede mai multe reduceri, în special pentru persoanele cu handicap, dar și modificări privind valoarea impozabilă a clădirilor vechi.
Astfel, pentru impozitul pe clădiri, se vor aplica:
- 50% reducere pentru locuința de domiciliu a persoanelor cu handicap grav sau a reprezentanților legali care au în îngrijire astfel de persoane;
- 25% reducere pentru persoanele cu handicap accentuat.
De asemenea, valoarea impozabilă a clădirilor va fi redusă în funcție de vechimea acestora:
- 15% pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
- 25% pentru clădirile mai vechi de 100 de ani.
Reduceri sunt prevăzute și pentru impozitul pe teren, respectiv:
- 50% pentru terenul aferent locuinței persoanelor cu handicap grav;
- 25% pentru persoanele cu handicap accentuat.
În cazul impozitului auto, pentru un singur autoturism cu capacitate cilindrică de până la 2000 cmc, contribuabilii din aceste categorii vor beneficia de reduceri de 50% sau 25%, în funcție de gradul de handicap.Tot în cadrul ședinței de mâine, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, va propune consilierilor locali să nu mai fie aplicată cota adițională la impozitul pentru autoturisme, acolo unde aceasta fusese introdusă.
În schimb, impozitul pe locuințe nu poate fi redus sub nivelul stabilit de Codul Fiscal, motiv pentru care administrația locală nu poate interveni asupra acestei taxe.
Autoritățile locale urmează să prezinte în perioada următoare exemple concrete privind modul în care vor arăta impozitele pentru anul 2026, după aplicarea acestor modificări.

