Reprezentanții Primăriei Municipiului Drăgășani au anunțat că vor face toate demersurile necesare pentru reabilitarea și modernizarea completă a infrastructurii sportive de la nivelul unității administrativ-teritoriale.

”Continuăm modernizarea Stadionului Municipal printr-o nouă investiție destinată creșterii siguranței și îmbunătățirii infrastructurii sportive a municipiului nostru. În cadrul proiectului va fi reabilitată împrejmuirea stadionului pe o lungime de aproximativ 428 de metri. Intervenția este necesară din cauza stării avansate de degradare a gardului existent, care prezintă porțiuni afectate și elemente deteriorate. Investiția, finanțată din bugetul local, are o valoare estimată de aproximativ 256.000 de lei, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2026. Prin această investiție facem încă un pas pentru a oferi comunității un stadion mai sigur, mai îngrijit și mai bine adaptat cerințelor actuale.”, a precizat primarul municipiului Drăgășani, Costinel Stoica.

