Tânăr din Crasna, în arest la domiciliu după încălcarea ordinului de protecție

0
94

Un bărbat în vârsta de 33 de ani, din comuna Crasna, a fost plasat în arest la domiciliu. Tânărul ar fi pătruns în locuința tatălui său, deși prin măsurile prevăzute de ordinul de protecție provizoriu, emis la data de 19 octombrie, acesta trebuia să păstreze o distanță de 100 de metri față de acesta. Astfel că, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Mai apoi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor instituite prin ordinul de protecție provizoriu.

Citeste tot articolul pe Read More