Investiție majoră în județul Vâlcea

0
94

Președintele Consiliul Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a întâlnit astăzi cu director în cadrul Hidroelectrica SA, Ovidiu Spătari, pentru a discuta despre un proiect început înainte de 1989 și sistat în lipsa finanțării. Este vorba despre investiția ce cuprinde construirea a cinci centrale hidroelectrice. Hidrocentralele sunt situate pe râul Olt, la Cornetu, Robești, Câineni, Lotrioara și Racovița. Trei dintre acestea au fost finalizate, iar celelalte două, respectiv, Câineni și Lotrioara, urmează să fie realizate până în anul 2026. Consiliul Județean Vâlcea va urgenta, în condițiile legii, procedurile în vederea emiterii avizelor necesare pentru începerea acestui proiect de o importanță majoră, care, odată finalizat, va contribui substanțial la asigurarea necesarului de energie electrică la nivel național. Pentru investiția din județul Vâlcea, Hidroelectrica a obținut o finanțare de circa 100 milioane euro, prin PNRR.

Citeste tot articolul pe Read More