Monitorizare cu dronele, pe Cheile Sohodolului

0
93

Zona Cheile Sohodolului este scanată din aer de salvamontiști. Salvatorii vor să se asigure că traseele montane nu sunt un pericol din cauza cutremurului de 5,7 grade, ce a avut epicentrul în comuna Runcu. Valea Sohodolului este una dintre cele mai frumoase zone turistice din județ. În afară de faptul că în jur este un peisaj de o frumusețe care-ți taie respirația, turiștii au ce vedea aici. Zona adăpostește o mare bogăție de specii de plante și formațiuni interesante săpate de apă sau vânt precum Nările, Cuptorul, Peștera Gârla Vacii sau Inelul. Astfel că, imediat ce se încălzește vremea, cheile sunt pline de turiști veniți la un grătar. Iar pentru ca aceștia să fie în siguranță, salvamontiștii folosesc dronele pentru a identifica dacă există stânci care stau să se desprindă de pe versanți.

Sabin Cornoiu, președinte Salvamont
https://radioaccent.ro/wp-content/uploads/2023/04/vox-cornoiu.mp3

O astfel de dronă, care poate să acopere 24 de hectare în circa 30 de minute, poate identifica chiar și fisurile din stânci.

Ciprian Zamfirescu, voluntar Salvamont
https://radioaccent.ro/wp-content/uploads/2023/04/vox-zamfirescu-PING.mp3

Astfel de acțiuni vor dura câteva săptămâni și se vor desfășura în întreaga zonă montană cuprinsă între Schela și Peștișani, unde s-au produs cele două cutremure și replicile lor.

Citeste tot articolul pe Read More