O maşină a luat foc pe o stradă din Severin. Un pompier, aflat în timpul liber, a sărit să ajute

0
98

O mașină a luat foc, astăzi, pe o stradă din municipiul Drobeta Turnu Severin. Din fericire, pagubele au fost reduse datorită unui pompier care trecea prin zonă. Acesta mergea spre casă când, dintr-o dată, a observat că de sub capota unei mașini ce se afla în fața sa au început să iasă flăcări. Salvatorul a oprit imediat, iar după ce s-a asigurat că ocupanții autoturismului, respectiv doi adulți și un copil, sunt în siguranță, a mers către o instituție din apropiere de unde a luat mai multe stingătoare, iar cu sprijinul unor polițiști locali, a acționat până la sosirea pompierilor profesioniști.

Citeste tot articolul pe Read More