Accident cu trei motociclete implicate în Vâlcea

0
93

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs, aseară, în municipiul Drăgășani din județul Vâlcea. În eveniment au fost implicate trei motociclete. La fața locului au intervenit pompierii din Drăgășani cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SAJ. Patru persoane au fost evaluate medical, însă doar trei dintre acestea au fost transportate la spitalul din Drăgășani. Potrivit IPJ Vâlcea, trei motociclete au intrat în coliziune, părăsind partea carosabilă. Polițiștii nu exclud varianta ca cei trei motocicliști să se fi luat la întrecere.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporale din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Citeste tot articolul pe Read More