Peste 300 de elevi din Oltenia, susținuți de programul Ucenic Electrician

0
85

Peste 300 elevi din mai multe licee tehnologice din Oltenia vor beneficia și în acest an de sprijin în programul Ucenic Electrician, lansat cu 7 ani în urmă de Distribuție Oltenia și susținut de atunci alături de mai mulți parteneri.

În anul școlar 2023-2024 sunt cuprinși în programul Ucenic Electrician 112 ucenici din clasa a IX-a și alți peste 200 colegi mai mari. Programul a fost lansat în 2016 de Distribuție Oltenia și sprijină atât liceele care pregătesc specialiști în domeniul energiei, cât și pe fiecare elev cuprins în programul Ucenic Electrician în parte. Partenerii Distribuție Oltenia, „în business, dar și la școală”, sunt ADREM, Energobit, Comranado, Elco Târgu Jiu și ALM Power.
Conform datelor de pe site-ul Distribuție Oltenia, în cei 7 ani de Ucenic Electrician au fost investiți în acest program 670.000 euro.

Liceele curpinse până în prezent în programul Ucenic Electrician sunt: Liceul Tehnologic Astra Pitești, Liceul Energetic Craiova, Liceului Energetic Târgu Jiu, Liceul Tehnologic Nr. 1 Alexandria, Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Râmnicu Vâlcea, respectiv Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina. Aici învață cei 313 ucenici care beneficiază în cadrul programului de tablete, burse de studiu pentru primii cinci elevi din clasă, ateliere de dezvoltare personală.

Liceele au fost dotate, tot în cadrul programului, cu panouri fotovoltaice, iar promisiunea Distribuție Oltenia este că din acest an vor fi lansate noi oportunități de practică, atât în teren, cât și în parteneriat cu cinci colaboratori. La clasă va continua, de asemenea, parteneriatul cu Fundația Progress.

Sursa: euroolteniainfo.ro

Citeste tot articolul pe Read More