Mehedinți: Depistat de 7 ori fără permis

0
63

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Vlădaia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost găsit conducând fără permis pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, la câteva zile după ce i se întocmise dosar penal pentru aceeaşi faptă.
Polițiștii l-au oprit pentru un control pe strada Kiseleff. În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit faptul că acesta nu deţine permis de conducere valabil. Totodată, oamenii legii au constatat că tânărul a mai fost depistat de 2 ori în cursul lunii septembrie și în alte 4 situații în cursul anului 2022, fiind cercetat pentru aceeași infracțiune. Mehedințeanul a fost testat cu aparatele alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative.
Persoana în cauză a fost reținută, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Citeste tot articolul pe Read More