Ministrul Dezvoltării, vizită de lucru în municipiul Drobeta Turnu Severin

0
94

Bazinul de înot din municipiul Drobeta Turnu Severin va fi dat în folosință anul acesta. Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a vizitat, ieri, lucrarea. Investiția se derulează prin CNI, structura aflată în subordinea ministerului.

,,I-am primit astăzi, împreună cu domnul Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți și domnul Alin Isuf, prefectul județului , pe domnul Adrian Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării și pe doamna Manuela Pătrășcoiu, director al Companiei Naționale de Investiții, sosiți în orașul nostru, în vizită de lucru. Delegația a vizitat Bazinul de Înot, obiectiv ce se apropie de finalizare, după ce a fost modernizat complet cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. De asemenea, s-a discutat despre finanțarea altor două proiecte importante, revitalizarea Stadionului Angelescu și modernizarea Colegiului Național Gheorghe Țițeica. Severinul rămâne printre primele orașe din țară în ceea ce privește atragerea de fonduri europene, atât cele din Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și cele clasice ori guvernamentale. Ca administrație locală încercăm să atragem bani din toate sursele și axele disponibile, aceasta fiind cheia sigură pentru dezvoltarea și viitorul comunității”, a declarat primarul Marius Screciu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA