Accident cu două victime în Vâlcea

0
69

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident produs, astăzi, pe DN 7, în localitatea Câineni, din județul Vâlcea. În eveniment au fost implicate un autotren și un autoturism. După coliziunea dintre cele două, mașina a fost proiectată într-un șanț de pe marginea drumului. În urma impactului, două persoane, care se aflau în autoturism, ambele din București, au fost rănite și transportate la spital. Conducătorii auto fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Totodată, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Citeste tot articolul pe Read More