ALRO instalează o centrală fotovoltaică în incinta societății

0
77

Compania ALRO Slatina a aprobat demararea a trei noi proiecte de investiții, în valoare totală de 15 milioane de euro. Acestea vizează decarbonizarea procesului tehnologic și creșterea competitivității, în paralel cu alinierea la cele mai noi cerințe și recomandări în domeniul protecției mediului.

În acest an va demara instalarea unei centrale fotovoltaice în incinta ALRO, o investiție care are în vedere atingerea obiectivului de creștere a eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie electrică. Un alt proiect vizează extinderea stației de tratare gaze din Turnătorie cu instalațiile de turnare bare și sârmă, iar cel de-al treilea vizează investiții în echipamente de debitare și frezare a plăcilor de aluminiu cu ajutorul cărora va crește gradul de prelucrare a metalului.

„În ultimii 20 de ani, am implementat un program complex de investiții pentru transformarea ALRO într-un producător de aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, ale cărui operațiuni au un impact redus asupra mediului înconjurător”, a declarat Gheorghe DOBRA, directorul general al ALRO. „Proiectele pe care le demarăm acum au rolul de a reduce emisiile de carbon prin generarea unei cantitati de energie regenerabilă atât de necesară activității Companiei, dar mai ales de a reduce considerabil amprenta de carbon pentru operatiunile noastre din Turnatorie. Cel de-al treilea obiectiv ne va susține strategia pe termen lung și eforturile constante de a ne diversifica portofoliul de clienți și de produse în concordanță cu cerințele pieței”, a adăugat Gheorghe DOBRA.


Parc fotovoltaic cu o capacitate de 1.500 KW și două stații de încărcare

Investițiile anunțate au fost aprobate prin revizuirea Programului de Investiții ALRO 2023 în Adunarea Generală Ordinară a acționarilor Alro S.A.. Conform acestui program, în acest an va demara investiția pentru creșterea eficienței energetice a sistemului de alimentare cu energie electrică prin instalarea unei centrale fotovoltaice în incinta ALRO. Va fi instalat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 1500 KW și două stații de încărcare, întreaga cantitate de energie produsă urmând să fie utilizată de către ALRO, „ceea ce va contribui la majorarea procentului de energie verde utilizată în procesele tehnologice și la reducerea impactului de carbon al acestora, promovând astfel producția de aluminiu verde (green aluminium)”, anunță compania, prin intermediul unui comunicat de presă.

Un alt proiect care contribuie la respectarea angajamentului ALRO privind reducerea impactului asupra mediului este „Extinderea Stației de tratare gaze din Turnătorie cu instalațiile de turnare bare și sârmă”. Astfel, se va realiza evacuarea și epurarea controlată a gazelor arse de la toate cuptoarele din Secția Turnatorie, urmărindu-se încadrarea în noile niveluri pentru emisiile în atmosferă provenite din topirea, tratarea metalului topit și turnarea metalului în industria aluminiului primar.

Investiții în echipamente care vor duce la dezvoltarea portofoliului de produse ALRO

Compania a decis de asemenea să investească în noi echipamente care vor duce la dezvoltarea portofoliului de produse ALRO. Vor fi instalate echipamente de debitare și frezare a plăcilor de aluminiu cu ajutorul cărora va crește gradul de prelucrare a metalului. Se vor obține astfel produse semifabricate complexe, cu valoare adăugată mare, urmărindu-se conformarea cu cerințele clienților din domeniile aeronautic și auto în ceea ce privește forma, dimensiunile, compoziția materialului etc.

Grupul ALRO a investit în ultimii 20 de ani, în tehnologie de ultimă generație, creșterea eficienței operaționale și programe de protecție a mediului, peste 885 milioane de dolari, dintre care peste 530 milioane la ALRO Slatina. Investițiile au permis ALRO să intre pe piețe din ce în ce mai sofisticate, să reducă amprenta ecologică și să obțină certificarea internațională (certificarea NADCAP – pentru conformarea cu cerinţele industriei aerospaţiale; ASI Performance Standards – certificarea privind sustenabilitatea afacerilor).

Sursa: euroolteniainfo.com

Citeste tot articolul pe Read More