td_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpt
Pentru a avea în 2050 o proporție covârșitoare de energie regenerabilă va trebui să înțelegem că gazul de tranziție nu este de tranziție, ci reprezintă principalul instrument de echilibrare, a afirmat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al ALRO și preşedinte al Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie din România.
Năstase a spus, în cadrul Forumului Gazelor Naturale 2023, organizat de Financial Intelligence, că „fără gaz natural nu ai cum să îţi atingi nici obiectivele de decarbonare şi nici politica zero carbon”.
„Punctul meu de vedere e aşa: trebuie să stopăm minciuna şi trebuie să înţelegem că fără gaz nu avem capacităţi de echilibrare. Gazul are un rol în tranziţie şi asta trebuie clarificat şi, după ştiinţa mea, România a luat poziţie în această direcţie, împreună cu alte 11 state membre, şi aici este evident o problemă care în momentul de faţă este la nivelul Comisiei (Europene – n. r.)”, a susţinut Marian Năstase, la Forumul Gazelor Naturale 2023, organizat de Financial Intelligence. Marian Năstase (ALRO): „N-a văzut nimeni un miliard de euro. Eu nu ştiu cum arată!“
Potrivit sursei citate, președintele CA al ALRO a mai spus că „energia trebuie să fie sigură, ieftină şi verde, în ordinea aceasta, verde dacă se poate şi cât se poate”. Năstase a dat exemplul hidrogenului, menționând că la nivelul companiei s-a studiat un proiect de construire a unui sistem bazat pe energie fotovoltaică, cu baterii de stocaj cu hidrogen, care să asigure 100 de megawaţi bandă. Costul acestuia, însă, este unul enorm: 1 miliard euro.
„E o chestie abstractă, că n-a văzut nimeni un miliard de euro. Eu nu ştiu cum arată. Nici de lei n-am văzut, nu ştiu cum arată, dar e o sumă fabuloasă şi ştiţi de ce e fabuloasă? Pentru că acum două luni de zile, Comisia Europeană a lansat o licitaţie pentru proiecte de hidrogen de-a lungul şi de-a latul Europei, pentru toate statele membre, de 800 de milioane de euro. Deci, e clar că dacă atâţia bani au fost pentru proiecte pe hidrogen în Europa, nu va da nimeni un sprijin de 1 miliard de euro, un grant de 1 miliard de euro pentru un proiect de 100 de megawaţi. E ilogic”, a mai spus Marian Năstase, potrivit Financial Intelligence.
sursa: eurolteniainfo.com
td_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpt
Citeste tot articolul pe Read More