Gheorghe Dobra, directorul general al ALRO, a vorbit, în cadrul evenimentului „Gândul Euro Industry Summit – Valorificarea potențialului României”, despre dificultățile cu care se confruntă industria aluminiului, sugerând și câteva soluții menite să ajute companiile românești afectate grav de provocările din ultimii ani. Dobra, care conduce de asemenea și Alum Tulcea, a explicat în acest context cum s-a ajuns la închiderea combinatului de alumină, dar și cum, prin măsuri de sprijin, se poate reveni.
„Am trecut prin multe crize, am investit în 20 de ani 900 milioane de dolari, am luat multe măsuri critice. (…) Am închis industria de alumină, mai avem 100 de oameni. Sincer să fiu mi-a părut foarte rău, m-am implicat 20 de ani acolo, dar, ca să înțeleagă toată lumea de ce am închis: atunci când am decis să închidem alumina, o tonă de alumină importată era mai ieftină decât costul gazului metan pe o tonă de alumină românească. Asta a fost decizia”, a explicat Dobra.
Directorul ALRO a precizat că a fost nevoie de eforturi pentru a se depăși provocările mediului economic și s-au găsit soluții care să permită companiei să-și onoreze contractele pentru piețe sofisticate din industria aeronautică și auto. Combinatul de aluminiu de la Slatina are astăzi o capacitate de aluminiu electrolitic de 265 mii tone/an, 340 mii tone aluminiu turnat/an, 125 mii tone de aluminiu prelucrat/an, 100.000 tone pe an de aluminiu reciclat (deșeuri)/an și circa 3.000 de angajați. Eforturile pentru reducerea emisiilor și creșterea eficienței energetice s-au dovedit în schimb insuficiente, pentru că prețul energiei și al gazului metan au crescut de câteva ori mai mult decât a putut reduce compania prin măsuri tehnice.
Adoptarea imediată a Temporary Crisis&Transition Framework, o primă soluție
Directorul general al ALRO a pus pe masă și câteva propuneri concrete care ar ajuta firmele energointensive, așa cum sunt și ALRO Slatina și Alum Tulcea, să poată concura pe o piață extrem de competitivă. Prima dintre soluțiile enunțate a fost adoptarea imediată a Temporary Crisis&Transition Framework (TCTF) pentru industria intensivă, așa cum a fost aplicată de majoritatea țărilor europene. „Aceasta ar duce la compensarea imediată a prețurilor excesive cu energia”, a susținut Dobra.
O altă măsură propusă este compensarea costurilor de conservare sau redeschidere a capacităților oprite. Semnarea de contracte pe termen lung între producători și marii consumatori de energie electrică ar fi, de asemenea, în măsură să dea posibilitatea managementului să-și planifice eficient activitatea. Astfel de contracte, încheiate pentru o perioadă de minimum trei ani, ar putea duce chiar la redeschiderea celor trei hale de electroliză ale ALRO (la această dată se funcționează la 40% din capacitate la electroliză).
„Dacă vom redeschide cele trei hale de electroliză, atunci automat vom reporni și uzina de alumină, pentru că uzina de alumină poate fi viabilă economic de la o producție care poate asigura necesarul pentru cele cinci hale de electroliză. Peste 70% dintre marii consumatori de energie din Europa, cum sunt unitățile pe care noi le conducem, au energie pe termen lung, minim opt ani. Acest lucru este benefic atât pentru noi, pentru că ne putem face un plan de afaceri, dar și pentru producătorii de energie, pentru că având o sursă predictibilă de venit ei se pot finanța în baza acestor venituri”, a menționat directorul Gheorghe Dobra.
Lista de propuneri a fost completată cu menționarea unor scheme de suport complementare care ar putea stimula investițiile în producție; sprijin pentru eficiență energetică; programe de formare și consultanță, dar și parteneriate; produse de creditare avantajoasă; soluții fiscale etc.
Criză de ingineri
Directorul ALRO Gheorghe Dobra a vorbit și despre necesitatea reducerii taxelor pentru energie pentru consumatorii mari, pentru că toate costurile (taxe, cheltuieli de transport, cheltuieli de distribuțiie etc.) necesare astfel încât energia să ajungă la punctul final de consum ajung, de fapt, să dubleze prețul energiei. „Ai cumpărat energia cu un preț și până la locul de consum dublează prețul. Ca să-l transporți, să-l distribui și așa mai departe este mai scump decât să-l produci”, a punctat Dobra.
Directorul ALRO a vorbit și despre provocarea asigurării forței de muncă calificate într-un domeniu cu un grad de automatizare foarte mare și care pune pe piață produse cu valoare adăugată mare și foarte mare, destinate industriilor sofisticate.
„Noi ne asigurăm clasa muncitoare, plătim niște salarii mult peste medie, dar nu ne asigurăm partea inginerească. Este foarte dificil să găsim ingineri metalurgi, să găsim ingineri automatiști, mai ales pentru Slatina, în ciuda unor salarii atractive. Preferă să lucreze în firmele de comunicații, în firmele de soft și așa mai departe. Când vin și văd că trebuie să meargă în fabrică, refuză din start. Este și o problemă de mentalitate. Cred că, până la urmă, dacă programa școlară se schimbă și vor fi atrași mai mulți spre inginerie, cred că îi vom găsi”, a mai spus Dobra.