ALRO, semnatara declarației de la Anvers. „Industriile europene se confruntă cu cea mai gravă recesiune economică din ultimul deceniu”

0
182

Producătorul de aluminiu ALRO S.A., unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical din Europa, se numără printre cele peste 1.250 de întreprinderi care au semnat „Declarația de la Anvers” prin care se solicită un pact industrial european pentru a completa Pactul verde al UE și pentru a proteja locurile de muncă de calitate în Europa.

„Industriile europene se confruntă cu cea mai gravă recesiune economică din ultimul deceniu, într-o perioadă în care sunt necesare investiții pentru a realiza tranziția Europei către neutralitatea climatică. Sunt necesare acțiuni urgente pentru a restabili argumentele economice în favoarea investițiilor în Europa”, este mesajul ALRO, transmis pe contul de LinkedIn.

Ce este declarația de la Anvers

„Declarația de la Anvers” este un demers prin care companiile și organizațiile semnatare își exprimă sprijinul pentru un acord industrial european care să completeze pactul verde european și să mențină locurile de muncă de înaltă calitate pentru lucrătorii europeni.

„Pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și obiectivul comunicat recent pentru 2040, producția de energie electrică a Europei va trebui să se înmulțească, iar investițiile din industrie vor trebui să fie de șase ori mai mari decât în deceniul precedent. Această provocare enormă vine exact în momentul în care atât companiile mari, cât și IMM-urile se confruntă cu cea mai severă recesiune economică din ultimul deceniu, cererea este în scădere, costurile de producție cresc și investițiile se deplasează în alte regiuni”, atrag atenția inițiatorii demersului.
„Declarația de la Anvers” are 10 puncte

„Declarația de la Anvers” are 10 puncte care reprezintă tot atâtea solicitări/semnale de alarmă adresate guvernelor statelor membre și conducerii structurilor Uniunii Europene.

Se solicită, printre altele: un plan de acțiune cuprinzător care să includă acțiuni pentru eliminarea incoerenței reglementărilor, a obiectivelor conflictuale, a complexității inutile în legislație și a raportării excesive; un capitol puternic de finanțare publică cu un Fond de implementare a tehnologiei curate pentru industriile enerogo-intensive, strâns coordonat cu un cadru simplificat de ajutor de stat, respectând în același timp regulile pieței unice; o adevărată strategie energetică a UE, cu acțiuni concrete care să permită energie electrică transfrontalieră, extinderea rețelei pentru hidrogen și alte molecule regenerabile și cu emisii scăzute de carbon și parteneriate cu țări bogate în resurse;

deblocarea transportului transfrontalier și dezvoltarea rețelelor transeuropene; dezvoltarea unei strategii circulare a carbonului care să stimuleze captarea și utilizarea carbonului (CCU), materiile prime pe bază de bio, metalele de bază, mineralele și materialele avansate necesare pentru atingerea obiectivelor Pactului ecologic; crearea unei piețe unice pentru deșeuri și materiale reciclate și, de asemenea, o adevărată piață europeană a energiei; protejarea drepturilor de proprietate intelectuală pentru a aduce un avantaj competitiv Europei; un cadru legislativ, în acord cu realitatea industrială, care să permită antreprenoriatului să prospere și să găsească cele mai bune soluții pentru a depăși provocările etc.

„Trebuie să menținem industria în Europa, deoarece industria va oferi soluțiile climatice de care Europa are nevoie. Soluții pe care cetățenii și guvernele le pot folosi, dar care pot fi inventate și implementate doar cu viteză și amploare de către industrie și cu sprijinul guvernelor. Numai cu o rețea industrială puternică și un dialog social consolidat în Europa ne putem asigura că tranziția verde va fi o tranziție justă, așa cum s-a convenit în declarația tripartită Val Duchesse. O industrie europeană competitivă, bazată pe un acord industrial european, este „conditio sine qua non” pentru realizarea cu succes a Pactului verde al UE. Este, de asemenea, singura modalitate de a arăta restului lumii că Green Deal funcționează pentru toți”, se mai menționează în cuprinsul declarației.

Cum poți semna declarația

Pot susține acest demers atât organizațiile, cât și susținătorii individuali. Iată cine se poate înscrie:
• Orice reprezentant care a primit autorizare se poate înscrie în numele directorului general/membru al consiliului de administrație sau echivalent.
• Orice susținător individual se poate înscrie independent în nume propriu.
Observații pentru persoana care se înscrie:
• Utilizați propria adresă de e-mail deoarece vi se va cere să vă validați cererea.
Procesul de înscriere
1. Completați formularul de înregistrare
2. Validați e-mailul ca parte a unui proces de verificare în doi pași
3. În termen de 72 de ore, CEFIC( Consiliul european al industriei chimice) va procesa cererile și semnatarii validați vor apărea pe pagina web a Declarației de la Anvers.
4. Odată validat, veți primi un e-mail de confirmare.