Invitați din Malta și Grecia la Liceul „Nicolae Titulescu“ Slatina, în cadrul unui proiect Erasmus

0
130

Invitați din Malta și Grecia la Liceul „Nicolae Titulescu“ Slatina, în cadrul unui proiect Erasmus. Elevii și profesorii de la Liceul „Nicolae Titulescu“ din Slatina au avut, în această săptămână, invitați de marcă din Malta și Grecia. Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectui Erasmus „The Inclusion of Students with Few Opportunities into the European Dimension“, care se adresează tinerilor cu vârsta curpinsă între 13-16 ani din medii defavorizate.

Proiectul s-a derulat pe parcursul a doi ani, între 2022 și 2024, iar Liceul „Nicolae Titulescu“ a fost coordonator, în aceste zile având loc reunirea finală, la Slatina. Întreaga delegație a fost primita, joi, la Consiliul Judeţean Olt, de către vicepreședintele Ionuț Ivan și deputatul Emil Albota. Acesta le-au oferit oaspeților din străinătate informații despre județul Olt, dar și date despre proiectele implementate.

Invitați din Malta și Grecia la Liceul „Nicolae Titulescu“ Slatina, în cadrul unui proiect Erasmus. Ce mesaj a avut deputatul Emil Albota

„De vorbă cu elevi frumoși, deștepți și apropiați de valorile europene. A fost o reală plăcere să mă întâlnesc cu elevi ai Liceului Teoretic «Nicolae Titulescu» și ai școlilor din Malta și Grecia, la finalul proiectului Erasmus pe care l-au derulat împreună. Un proiect ce seamănă cu o călătorie remarcabilă, având un scop comun: includerea elevilor din medii defavorizate într-o comunitate europeană mai largă. Este genul de proiect, drag mie, care demonstrează cum educația poate depăși granițele, limbile și diferențele culturale. Elevilor implicați le-am reamintit importanța muncii lor și i-am încurajat să dezvolte inițiative similare, care îi echipează cu abilitățile necesare pentru a construi o societate mai incluzivă.

Colegilor mei profesori, le-am mulțumit pentru deschiderea lor către noi metode, perspective și culturi care au facilitat calea succesului acestui proiect. Vom fi mereu alături pentru a sprijini astfel de inițiative valoroase, care formează tineri deschiși și capabili să depășească orice barieră, fie ea economică, educațională sau culturală“, a transmis, pe Facebook, deputatul Emil Albota.

Proiectul Erasmus+ și-a propus creșterea gradului de conștientizare a incluziunii la nivelul comunicării interpersonale în școală în urma perioadei de pandemie, în contextul învățământului la distanță inclusiv a dezvoltării unui învățământ de calitate în unitatea de învățământ din Slatina.

euro24info.com