Echipa Centrului Județean de Aparatură Medicală (CJAM) Dolj a fost solicitată pentru intervenție la Spitalul de Urgență Craiova.
„Astăzi suntem la Spitalul de Urgență Craiova, mai exact în laboratorul de endoscopie digestivă intervențională, unde echipele noastre desfășoară lucrări de intervenție la aparatul de anestezie, un aparat indispensabil pentru astfel de operații. Am înlocuit o valvă iar prin această procedură aparatul este redat actului medical. Felicit pe această cale pe domnul profesor universitar Dan Gheonea, rectorul Universității din Craiova, profesorul care coordonează excepțional acest laborator de endoscopie! Felicit managementul spitalului pentru investițiile făcute și Consiliul Județean pentru tot ce a însemnat programul investițional la Spitalul de Urgență Craiova. Pot spune cu toată puterea cuvântului că actul medical la Spitalul de Urgență Craiova este unul la standarde europene”, a transmis directorul CJAM Dolj Cosmin Gîdea.

