Interesele obscure din județul Vâlcea -atât din mediul politic, cât și din cel economic- au decis finanțarea unei campanii de presă cu ținta marcată pe deputatul PNL Cristian Buican. Liberalul-șef vâlcean a deranjat constant grupurile de interese strânse ciorchine în jurul banilor publici prin adevărurile spuse în mod repetat în spațiul public iar acestea au decis să acționeze subversiv și concertat.
„Am observat că în ultima perioadă mai mulți politicieni și ziariști asociați AUR și PSD, plătiți de oameni de afaceri dubioși și de unii colegi din PNL, au lansat o campanie de presă mincinoasă la adresa mea. Principala acuzație este aceea că aș ocupa abuziv terenuri care aparțin Hidroelectrica. Vreau să restabilesc adevărul: 1. Firma la care sunt acționar nu are contracte cu statul. Activitatea economică se desfășoară exclusiv în mediul privat; 2. Firma la care sunt acționar a edificat construcții numai pe terenuri care sunt în proprietatea mea; 3. Nu folosesc niciun teren sau alt activ aflat în proprietatea Hidroelectrica; 4. Denunț public campania mincinoasă la adresa mea și voi demonstra în justiție (așa cum am mai făcut) că această campanie are scopul de a-mi strica imaginea.”, a precizat deputatul PNL Cristian Buican.

