Accident mortal în Dolj

0
98

Un tânăr a decedat și alți patru au fost răniți în urma unui accident rutier grav produs, azi-noapte, pe DN 6, în afara localității Zănoaga din județul Dolj.

Un tânăr de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Craiova către Caracal, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un TIR, înmatriculat în Polonia. După impact, tirul a luat foc, iar mașina a fost proiectată într-o autoutilitară ce se afla staționată într-o parcare.

În urma evenimentului, a rezultat decesul șoferului, un tânăr de 24 de ani, din județul Olt, și rănirea a altor patru persoane ce se aflau în mașină, respectiv trei din județul Dolj cu vârstele de 13, 15 și 20 de ani și unul din Caracal, județul Olt, în vârstă de 15 ani.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Totodată, cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Aura Pîrvuleț

Citeste tot articolul pe Read More