Accident provocat de un șofer care a trecut pe roșu, la Severin

0
74

Accident de circulație într-o intersecție din municipiul Drobeta Turnu Severin. Două mașini s-au ciocnit violent după ce un șofer a trecut pe roșu. Incidentul s-a soldat cu două victime.
Potrivit IPJ Mehedinți, responsabil de producerea accidentului se face un bărbat de 48 de ani, din localitate. Acesta nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, tot din Severin. În urma impactului, șoferul de 47 de ani și o minoră de 14 ani au fost răniți și transportați la o unitate medicală.
Conducătorul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiștii acesta avea permisul anulat de anul trecut.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

Citeste tot articolul pe Read More