Aducțiunea de apă Ișalnița – Bariera Vâlcii va trece pe sub râul Amaradia

0
83

Constructorul care execută aducțiunea de apă Ișalnița – Bariera Vâlcii lucrează, în prezent, la subtraversarea râului Amaradia. Este o intervenție complexă, întrucât întreaga operațiune presupune introducerea conductei de apă pe sub toată albia râului Amaradia. Aceasta este a patra din cele cinci subtraversări prevăzute în contract, singura a unui curs de apă, celelalte fiind subtraversări de drumuri naționale.

Reabilitarea conductelor de aducțiune (fir I și fir II) de pe traseul Captare Jiu – Stația de tratare Ișalnița – Gospodăria de Apă Craiova (Bariera Vâlcii) reprezintă cea mai importantă partea a contractului de lucrări (CL-8), care mai presupune reabilitarea Gospodăriei de Apă Bordei și a drenului Gioroc și realizarea Gospodăriei de Apă Coțofenii din Dos.

La aducțiunea de apă Ișalnița – Bariera Vâlcii s-au montat până în prezent, prin săpătură deschisă, 3.800 metri liniari de conductă de PAFSIN cu diametrul de 1.000 mm, rezistentă la orice fel de dezastre naturale și garantată pentru 100 de ani. De asemenea, au fost introduși 1.800 metri liniari de conductă prin metoda RELINING (instalarea țevilor noi în interiorul celor vechi), din totalul de 8.500 de metri ai conductei de aducțiune de la Ișalnița (fir I și fir II) care va fi reabilitată prin această metodă. O metodă care oferă un real avantaj beneficiarului, pentru că se evită săpătura deschisă, timpul de execuție este mai scurt, iar betonarea de jur împrejur face ca noua conductă să devină, practic, indestructibilă. Continuă, evident, și lucrările de realizare a elementelor de siguranță și a căminelor de vană pentru aerisiri și goliri.

Aducțiunea Ișalnița – Bariera Vâlcii va aduce municipiului Craiova un plus necesar pentru evitarea unor eventuale probleme în alimentarea cu apă. Lucrările sunt executate de asocierea S.C. TEOVAL & CO S.R.L. (lider de asociere) – S.C. PRIMASERV S.R.L. – S.C. YDA PROIECT CONSULTING S.R.L. și au o valoare de 72.522.164,29 lei (fără TVA). Investiția face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în valoare totală de 445,8 milioane de euro (fonduri europene).