Bărbat din Bustuchin, reținut pentru mai multe infracțiuni

0
84

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Bustuchin, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni. „La data de 3 ianuarie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la aceeași dată, un bărbat de 36 de ani, din comuna Bustuchin, a publicat pe o rețea de socializare un clip video, având în mână o armă și amenințând că o va folosi. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că arma este de jucărie, nefiind supusă autorizării. Filmarea postată de bărbat a fost realizată ca răspuns la clipul video publicat de vărul său în ziua precedentă. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Organele de urmărire penală au dispus reunirea cauzei cu alte două dosare penale aflate în lucru, în cadrul cărora se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere( 2 fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma administrării probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Gorj.IMG_4233

Citeste tot articolul pe Read More