Comunicat de presă – Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”

0
193

Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman” invită toți craiovenii, joi, 30 mai 2024, de la ora 18.00, pe pajiştea verde din spatele Statuii „Mihai Viteazul”, la evenimentul cultural „Pătura care citeşte”, eveniment ajuns deja la cea de-a șasea ediție.

„Pătura care citește” a devenit un eveniment așteptat cu nerăbdare de craiovenii care vor să petreacă o după amiază plăcută, citind o carte în aer liber, așezați pe o pătură, sau urmărind un spectacol de muzică și poezie.
Pentru cei care nu și-au luat de acasă o pătură sau o carte, bibliotecarii pun la dispoziție, ca în fiecare an, pături și cărți atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Programul manifestărilor va cuprinde numeroase evenimente culturale:
● spectacol de muzică și dans oferit de Școala Gimnazială „Traian” în parteneriat cu Asociația „Dance Beat”, trupa Funny Traian și famous Kids
● program muzical susținut de grupul „Generația Folk”, coordonat de Mădălina Amon
● expoziție de pictură organizată de Cenaclul de Arte Vizuale „Constantin Brâncuși”
● moment poetic oferit de colega noastră, poeta Elena Gongonea
● lecturi publice
Craiovenii sunt așteptați să se înscrie la o tombolă cu premii. Pe toată durata evenimentelor, bibliotecarii vor oferi celor mici baloane, materiale promoționale, culori și cărți de colorat, pictură de față.
Evenimentul „Pătura care citește” este marcă înregistrată a Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”.

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”