Cresc alocațiile copiilor din ianuarie 2024!

0
100

td_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpt

Alocațiile copiilor vor crește în luna ianuarie 2024. Președintele Klaus Iohannis a promulgat deja legea care prevede această majorare. Astfel, cuantumul alocației va crește din oficiu, în fiecare an, conform unui act normativ.

De la începutul anului trecut, alocația celor mici cu vârsta de până în doi ani este de 600 de lei. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani alocația este de 243 de lei, iar în cazul minorilor cu handicap, alocația de stat este de 600 de lei.

De asemenea, alocația de stat este acordată și tinerilor de peste 18 ani, însă doar celor care sunt elevi de liceu sau urmează cursurile unei școli profesionale, până la terminarea studiilor, dar și majorilor cu handicap care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani.
Potrivit estimărilor specialiștilor, majorarea ar putea fi între 7,5 – 8%. Acest lucru înseamnă că alocațiile celor mici ar putea crește cu aproape 20 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani și cu 48 de lei pentru cei cu vârsta de până la 2 ani.

Prin urmare, începând cu anul 2024, alocațiile de stat pentru copiii între 2 și 18 ani ar putea fi din ianuarie de 263 lei, iar pentru cei cu vârsta de până în 2 ani de 648 lei.

td_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpttd_module_19_content_excerpt

Citeste tot articolul pe Read More