Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului de muncă de la CEO

0
114

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce, astăzi, trei mineri au murit, iar alţi nouă au fost răniţi în urma unui accident produs la Cariera Jilț Sud, unde un o autoutilitară s-a răsturnat și a căzut de pe un pod de la o înălțime de trei metri.
„La data de 17 ianuarie a.c., Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment în incinta Carierei Jilț Sud, din localitatea Mătăsari. La nivelul IPJ Gorj, s-a constituit echipa operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Poliției Municipiului Motru și Secției 3 Poliție Rurală Motru, care s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea cercetării. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că astăzi, în jurul orei 13:30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilț, în care erau transportați angajați ai carierei miniere, a pierdut controlul autoutilitarei la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferență de circa 3 metri de sol. Polițiștii au stabilit faptul că, în interiorul autoutilitarei, la momentul producerii incidentului, pe lângă muncitori, se mai aflau și două tuburi metalice de acetilenă. În urma evenimentului, a rezultat rănirea a nouă persoane și decesul a trei bărbați, de 29, 38, respectiv 48 de ani. Conducătorul auto a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, urmând să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Citeste tot articolul pe Read More