GRĂDINIȚA NR.20, MODERNIZATĂ CU FONDURI EUROPENE

0
181

Grădinița cu program prelungit nr. 20, una dintre cele mai mari din municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu peste 200 de preșcolari și cadre didactice, va intra într-un amplu proces de modernizare și reabilitare, cu fonduri europene.

Contractul de finanțare pentru acest proiect, evaluat la 5,5 milioane de lei, a fost semnat iar lucrările vor include: montarea de panouri solare și fotovoltaice, achiziționarea unei centrale termice pe gaz și construirea unei camere tehnice pentru aceasta la parterul clădirii, precum și izolarea termică a fațadelor și lucrări la partea de acoperiș a clădirii.

„Este extrem de necesar acest proiect pentru grădinița noastră. Exteriorul clădirii nu a fost reabilitat niciodată, din anul 1974, când s-a construit această grădiniță. Din punct de vedere energetic este mare nevoie de o regândire pentru că sunt consumuri foarte mari cu încălzirea, instalația electrică nu suportă consumul actual: aparatele de aer condiționat, radiatoare, avem foarte multe aparate în priză.” A precizat Gheorghița Dima, directorul Grădiniței cu numărul 20 din Drobeta-Turnu Severin.

Proiectul mai prevede înlocuirea tâmplăriei de la uși și ferestre, cu una eficientă energetic și modernizarea instalațiile electrice, termice și sanitare.

Clădirea va avea corpuri de iluminat de tip LED și se vor face lucrări pentru conformarea acesteia la cerințele ISU, respectiv instalație de detecție la incendiu, instalație de iluminat de siguranță și instalație de hidranți interiori și exteriori.

„Am considerat educația printre prioritățile mandatelor mele de primar și vom continua să atragem fonduri europene, acestea fiind o oportunitate uriașă pentru sistemul educațional și crearea unui mediu de învățământ solid, pentru viitorul copiilor noștri”, a precizat Marius Screciu, primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Pe lângă toate acestea, grădinița va beneficia și de dotările necesare, inclusiv mobilier și materiale didactice, obținute printr-un proiect în valoare de 7 milioane de euro, ce va acoperi nevoile de dotare ale tuturor unităților de învățământ din municipiu.