Lucrările la noua Clinica de Radioterapie și Imagistică, pe ultima sută de metri

0
93

Lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică, din județul Vâlcea, se apropie de final. În luna ianuarie, se va face recepția lucrării.
„Investitorul și constructorul ne-au dat asigurări că lucrările sunt în grafic, astfel încât această unitate medicală, una de maximă necesitate, să fie funcțională în cel mai scurt timp. Chiar m-am bucurat că a venit acest investitor, care să concesioneze terenul pus la dispoziție de CJ Vâlcea și să realizeze, în condițiile legii, această clinică la Râmnicu Vâlcea, care va fi una dintre cele mai moderne din România. De asemenea, încercăm să identificăm un teren pentru a construi, în imediata apropiere a noii clinici, un restaurant, dar și spații de cazare de tip hotelier. Voi reveni cu detalii despre acest obiectiv extrem de important care, odată finalizat, va oferi servicii medicale, la standarde înalte, pacienților oncologici”, a transmis președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Citeste tot articolul pe Read More