În municipiul Drobeta-Turnu Severin, serviciile sociale se dezvoltă pentru a veni în sprijinul persoanelor în vârstă, aflate în situații dificile. Autoritățile locale au aprobat un regulament pentru înființarea Serviciului de Asistență Comunitară, care va urmări îndeaproape nevoile și siguranța bătrânilor vulnerabili.
Echipele formate din asistenți medicali comunitari și specialiști precum asistenți sociali și psihologi, vor merge în teren pentru a identifica și ajuta persoanele vârstnice, rămase singure ori aflate în dificultate. Aceștia îi vor ajuta pe vârstnici să aibă acces la servicii medicale, să își dobândească documente de identitate, în situația în care nu dețin astfel de acte și totodată, îi vor ajuta în parcurgerea pașilor necesari pentru ca ei să beneficieze de venituri sociale, pensii sau diverse alte servicii, la care vârstnicii, rămași singuri nu au acces.
„Acest nou serviciu le oferiră de sprijin și asistență persoanelor în vârstă din oraș. Practic, acești oameni, care nu au sprijin familial sau alte persoane care să-i ajute, vor beneficia de susținerea asistenților comunitari pentru a merge la medic, pentru a face cumpărături sau pentru a fi îndrumați către diferite instituții precum Casa de Pensii, policlinică, spital. Este important să intervenim în sprijinul celor care, la un moment dat, se confruntă cu dificultăți în a se descurca singuri.” A precizat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.
Serviciul de Asistență Comunitară va deveni disponibil pentru cetățeni, după obținerea acreditării, procedură planificată să se încheie în decursul acestui an.
În prezent, municipalitatea oferă și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Drobeta-Turnu Severin care îndeplinesc criteriile cerute de lege, pentru a evita instituționalizarea lor în centre.
Cei interesați de obținerea mai multor informații, cu privire la serviciile sociale oferite persoanelor vârstnice, se pot adresa Direcției de Asistență Socială, situată pe strada Romană nr.1, din Drobeta-Turnu Severin.