În contextul eforturilor continue de a sprijini elevii în depășirea provocărilor socioeconomice, Ministerul Educației a introdus bursa de reziliență începând cu anul școlar 2024-2025. Această bursă reprezintă un exemplu concret al modului în care sistemul educațional poate răspunde la nevoile elevilor cu potențial, oferindu-le suportul necesar pentru a-și continua studiile preuniversitare.
În anul școlar 2024-2025, aproximativ 2.800 de elevi vâlceni vor beneficia lunar de bursa în valoare de 300 de lei, ajutându-i să rămână în școală. Această măsură completează măsurile inițiate încă din anul școlar 2022-2023, care au dus la creșterea la nivel național cu 54% a numărului de burse, precum și majorarea cuantumurilor cu valori cuprinse între 50%-125%.
„Prin bursa de reziliență, ne asigurăm că fiecare elev care întâmpină dificultăți socioeconomice primește sprijinul necesar pentru a-și continua studiile și a-și valorifica potențialul. Această bursă nu este doar un ajutor financiar, ci este angajamentul nostru față de un sistem de învățământ echitabil și accesibil. Vrem ca toți elevii, indiferent de provocările lor, să aibă șansa de a merge la școală și de a se dezvolta într-un mediu educațional stabil. Suplimentar, ne propunem să majorăm cu 50% cuantumul actual al bursei de reziliență, pentru a oferi un sprijin mai consistent elevilor”, Ligia Deca, ministrul Educației, candid
COD AEP 11240002