Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, cea mai mare instituție de învățământ superior din România, va deschide o sucursală la Slatina. Vestea a dat-o chiar rectorul universității, Mihnea Costoiu, alături de președintele Consiliului Județean Olt – Marius Oprescu și de primarul Slatinei – Emil Moț, într-o conferință de presă organizată, marți, 30 aprilie 2024, la Slatina.
„Este un eveniment important pentru învățământul din județul Olt, în special pentru tinerii din Slatina care sunt în ani terminali și nu numai, pentru că odată lansat acest proiect, el va dăinui în Slatina, nu va fi lansat doar pe câțiva ani de zile, și în același timp cred că e important și pentru angajatorii de pe platforma industrială din Slatina, una dintre cele mai dezvoltate platforme industriale din România”, a spus președintele CJ Olt. Oprescu a mai precizat că imediat vor demara discuțiile cu angajatorii din Slatina.
„Începând de astăzi, vom demara o serie de discuții cu angajatorii de pe platforma industrială, să vedem exact ce nevoie au și pe ce specializări, astfel încât Universitatea Politehnică București să știe să-și structureze planul de învățământ și să știe exact cu ce ofertă va veni în viitorul apropiat, și bineînțeles și pe termen mediu, în localitatea noastră. Sunt convins că din viitorii absolvenți ai Politehnicii – sucursala Slatina vom avea viitorii ingineri de pe platforma industrială Slatina”, a adăugat Oprescu.
Universitatea Politehnica va funcționa în spațiile fostului Liceu Agricol din Slatina
Primarul municipiului a detaliat în ce constă sprijinul oferit universității. „Noi o să punem la dipoziție Politehnicii București (…) tot ce înseamnă infrastructura, o să avem un internat, o să avem săli de clasă, o să avem sală de sport, absolut tot ce este nevoie pentru o instituție de învățământ. (…) Vom avea un campus universitar în adevăratul sens al cuvântului”, a precizat Emil Moț.
Consiliul local Slatina și-a dat acordul de principiu pentru funcționarea acestei sucursale în spațiile fostului Liceu Agricol din muncipiu, desființat nu cu foarte mulți ani în urmă.
Rectorul Universității Politehnica București, care a venit la Slatina însoțit de prorectorul Cristian Negrescu, de vicepreședintele Alin Mazăre și de prorectorul Tudor Petrescu, membri în noua echipă de conducere a instituției de învățământ superior, a precizat că decizia de a deschide la Slatina o sucursală „nu este o decizie de moment, nu este o decizie luată în grabă”.
„Ne confruntăm cu o criză de forță de muncă calificată majoră”
După ce Politehnica București s-a unit cu Universitatea din Pitești s-a pus în discuție potențialul celor două centre, a dezvăluit rectorul Mihnea Costoiu. Cum Universitatea din Pitești pregătea deja la Slatina profesori pentru învățământul preșcolar și primar, prin intermediul Facultății de Ștințe ale Educației, s-a luat în calcul extinderea ofertei universității în Slatina. S-a avut în vedere pe de o parte faptul că an de dat sute de absolvenți de liceu care promovează examenul de Bacalaureat nu-și continuă studiile, cel mai probabil mulți dintre ei pentru că provin din familii care nu-și permit costurile într-un oraș universitar, iar pe de altă parte, nevoia din ce în ce mai mare de forță de muncă a mediului economic.
Cum Slatina are o industrie bine reprezentată, cererea pentru domeniul tehnic va fi mare, astfel că în oferta Universității Politehnica București se vor regăsi cursuri pentru viitori ingineri, dar nu numai. Se va stabili în urma întâlnirii cu agenții economici care sunt specializările pentru care este cel mai mare necesar și în funcție de aceste date se vor anunța și numărul de locuri și specializările.
„Și în regiune ne confruntăm cu o criză de forță de muncă calificată majoră, covârșitoarea majoritate a angajatorilor solicită insistent forță de muncă calificată, în mai multe domenii, nu doar în inginerie generic vorbind, ci și inginerie punctual în anumite domenii. Este, credem, datoria noastră morală și profesională de a veni în întâmpinarea tinerilor care ar avea o șansă în plus prin prezența noastră în Slatina.
Dincolo de criza de forță de muncă, este o realitate faptul că există încă destul de multe familii cu venituri reduse în regiune, (…) și statistic, din numărul de absolvenți de liceu cu Bacalaureat, un număr important dintre aceștia nu urmează o formă de învățământ superior într-un centru universitar clasic. În acest context (…) ne dorim să oferim aici un învățământ de calitate. Un învățământ de calitate la standardele pe care noi ni le-am impus de foarte mulți ani, adus la dumneavoastră acasă”, a spus rectorul Mihnea Costoiu.
„Există în România în acest moment peste un milion de elevi fără diplomă de Bacalaureat”
Rectorul Universității Politehnica București s-a ferit să avanseze o cifră de școlarizare pentru Slatina, având în vedere că nu s-au finalizat încă discuțiile cu angajatorii. A precizat în schimb că vor fi și locuri fără taxă și, mai mult, că pentru viitor se are în vedere și învățământul terțiar, pentru a da o șansă tinerilor absolvenți de liceu care nu au diploma de Bacalaureat și care vor putea să-și continue studiile în domeniul tehnic într-o formă echivalentă cu o școală postliceală. „Există în România în acest moment peste un milion de elevi fără diplomă de Bacalaureat care nu au nicio specializare și pe care îi vizăm și cărora ne adresăm cu oferta noastră”, a precizat Costoiu.
Deși se încearcă acest lucru, cel mai probabil primele admiteri la sucursala de la Slatina nu vor putea fi făcute (cu excepția facultății care deja este prezentă la Slatina și care pregătește profesori pentru învățământul preșcolar și primar) pentru anul universitar 2024-2025, însă pentru următorul an va exista această oportunitate cu siguranță. Investițiile pentru a aduce spațiul fostului Liceu Agricol la standardele universității au fost bugetate pentru acest an, a mai precizat Costoiu, iar pentru viitor se caută oportunități de a dezvolta campusul cu fonduri europene.
Universitatea Politehnica București are în prezent 40.000 studenți
Universitatea Politehnica București are în prezent 40.000 studenți, iar anul trecut, din totalul de puțin peste 90.000 absolvenți de liceu care au promovat Bacalaureatul în țara noastră, 10% au fost admiși în cadrul universității.
„Între 91-95% dintre absolvenții noștri sunt angajați după primul an de studii. O spunem cu bucurie uneori, uneori cu tristețe, mulți dintre ei se angajează încă din timpul facultății, cererea este foarte mare”, a mai spus Costoiu. O altă cifră desprinsă din statisticile prezentate de rectorul Universității Politehnica se referă la procentul absolvenților care părăsesc țara după finalizarea studiilor. Astfel, dacă în urmă cu 10 ani 80% dintre ei plecau după licență sau master, acum 80% rămân, a precizat Costoiu.
De menționat că, la începutul anilor ’70, în Slatina a mai fost înființată o filială a universității, prin intermediul căreia se pregăteau subingineri în domeniul metalurgiei, care a funcționat aproximativ 12 ani.