PNL sprijină educația de calitate: Suplimentarea personalului didactic și îmbunătățirea condițiilor de muncă în școli

0
21

Unul dintre principalele obiective ale PNL a fost și rămâne acelea de a asigura o educație de calitate la toate nivelurile. În acest sens, au fost luate mai multe măsuri care sprijină personalul didactic și îmbunătățește condițiile de muncă în școli.

Mai mulți profesori în școli

La începutul anului școlar 2024-2025, Ministerul Educației a aprobat suplimentarea cu 7.800 de posturi în învățământul preuniversitar de stat. Această creștere este esențială pentru a asigura dreptul la educație și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă. Din aceste posturi, peste 700 au fost alocate zonelor de sprijin, consiliere și învățământ special, incluzând profesori consilieri, profesori itineranți și de sprijin, precum și logopezi. Această alocare vine în completarea celor 1.200 de posturi destinate consilierilor școlari în anul precedent, subliniind angajamentul continuu al ministerului față de nevoile elevilor și ale personalului didactic.

Consorții școlare pentru optimizarea resurselor

Pentru a aborda provocările legate de supraaglomerarea școlilor și pentru a optimiza utilizarea resurselor, Ministerul Educației a elaborat Metodologia privind organizarea și funcționarea consorțiilor școlare. Consorțiile școlare permit unităților de învățământ să colaboreze, utilizând în comun spații precum săli de clasă, biblioteci, ateliere școlare, cluburi ale elevilor și baze cultural-sportive. Acest parteneriat oferă beneficii semnificative atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, facilitând accesul la o varietate mai mare de resurse educaționale și oferind profesorilor oportunități sporite pentru completarea normei, transferuri sau schimburi de posturi.

La constituirea consorțiului școlar, se va ține cont de posibilitatea de a derula activități comune ale elevilor și ale cadrelor didactice, de distanța dintre unitățile de învățământ, căile de acces, existența mijloacelor de transport în comun și a transportului școlar între școlile din consorțiu. Astfel, cadrele didactice din apropierea unui astfel de consorțiu și care domiciliază în apropierea lui vor avea prioritate.

Creșterea numărului de posturi titularizabile

Comparativ cu anul precedent, numărul posturilor scoase la concurs pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile) a crescut cu 45%. Această creștere a fost generată de adoptarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Noua lege permite școlilor să scoată la concurs posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată constituite din cel puțin o jumătate de normă de predare.

Aceste măsuri sunt doar câteva dintre cele care reflectă angajamentul nostru în a sprijini personalul didactic și de a crea un mediu educațional propice pentru dezvoltarea elevilor, asigurând totodată condiții optime de muncă pentru cadrele didactice. Contăm pe sprijinul dumneavoastră în a continua cu adoptarea unor noi măsuri pentru profesorii și personalul administrativ din școlile vâlcene!

COD AEP 11240002