Proiect important pentru Drobeta-Turnu Severin, depus la Ministerul Energiei: un parc fotovoltaic ce va acoperi necesarul de energie pentru iluminatul public al orașului

0
117

Pas important în direcția eficienței energetice și a reducerii cheltuielilor pentru administrația locală! Municipiul Drobeta-Turnu Severin ar putea beneficia de un parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu scopul de a reduce cheltuielile la utilități din bugetul local.

Investiția, estimată la aproximativ 5 milioane de euro, prevede instalarea unor centrale fotovoltaice cu o putere de 4680 kW, care vor acoperi necesarul de energie pentru iluminatul public și anumite instituții publice aflate în subordinea primăriei.

Proiectul, depus deja de către municipalitate la Ministerul Energiei, a fost modificat recent, a explicat miercuri, la finalul ședinței de consiliu local, Marius Screciu, primarul orașului:

„Sunt etape pe care trebuie să le parcurgem pentru acest proiect, etape ce necesită anumite modificări și de aceea, astăzi, în ședința de consiliu local am modificat un proiect, pe care noi l-am depus la Ministerul Energiei privind construirea unui parc fotovoltaic, parc ce ne-ar ajuta foarte mult din punct de vedere al costurilor cu iluminatul public. Cu acest parc am asigura în totalitate consumul propriu în privința iluminatului public, dar și consumul de energie al unor instituții publice din subordinea primăriei”, a declarat edilul.

Dacă va fi aprobat, proiectul depus de primăria Severinului pentru construirea parcului fotovoltaic, ar aduce o economie de 6 milioane de lei anual, pentru bugetul local al orașului. Parcul fotovoltaic ar urma să fie construit în zona localității Halânga.