Primul restaurant McDonald’s din Mehedinți s-a deschis, ieri, în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Este cel de-al 100-lea restaurant din țară, deschis de renumitul lanț de fast-food.
Noul restaurant se află în incinta Severin Shopping Center și are o capacitate de 98 de locuri în interior și 80 locuri pe terasă. Este printre cele mai moderne din țară, cu drive-thru, McDelivery și McCafe. Investiția se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro. Pe lângă sutele de persoane care au luat cu asalt restaurantul, la inaugurare a participat și primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu.
“Am participat la inaugurarea restaurantului McDonald’s, cu numărul 100 din țară, deschis în orașul nostru. Severinenii se vor bucura de experiența McDonald’s într-un spațiu generos, cu aproape 200 de locuri atât în interior, cât și pe terasă, iar în noua locație va fi disponibil și serviciul de comenzi McDelivery și linia de Drive-Thru. Suntem bucuroși să primim acest brand în comunitatea noastră, inaugurarea sa fiind o nouă etapă în dezvoltarea și consolidarea legăturilor noastre cu mediul de afaceri”, a transmis edilul.