Șase copii loviți de mașină pe o trecere de pietoni din Petroșani. Unul dintre ei a murit!

0
93

Șase copii cu vârste între 11 și 14 ani au fost loviți de o masină pe o trecere de pietoni din Petroșani, județul Hunedoara. Tragicul accident s-a produs, aseară, pe strada 1 Decembrie 1918. La fața locului au intervenit de urgență trei ambulante SMURD și trei ale SAJ. Un copil de 11 ani a fost resuscitat de echipajele medicale la fața locului și transferat la spitalul din Timișoara, alţi patru au fost duşi de urgenţă la unitatea medicală din Petroșani, iar un al şaselea a fost dus la spital de familie. Din nefericire, minorul de 11 a decedat, în această dimineață, la Timișoara. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins la scurt timp, la o distanță de 12 kilometri, în localitatea Aninoasa. Este vorba de un tânăr de 19 ani care nu posedă permis de conducere. La testul cu etilotestul a rezultat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare și ucidere din culpă.

Citeste tot articolul pe Read More