Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a intrat într-un stâlp

0
86

Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a intrat într-un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc, în această seară, pe raza comunei Bustuchin. Potrivit IPJ Gorj, șoferul era băut.
„La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Bustuchin a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 49 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 Poiana Seciuri, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma evenimentului, un tânăr de 17 ani, din comuna Bustuchin, pasager în autoturism, a fost rănit. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Citeste tot articolul pe Read More