Un bărbat de 34 de ani, din județul Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de trafic de droguri de risc. În mașina lui, polițiștii au găsit aproape 30.000 de pastile de Xanax. Vâlceanul a fost prins după o urmărire în trafic.
Bărbatul a fost oprit pentru un control de rutină pe raza orașului Berbești. În acel moment, polițiștii au observat niște cutii suspecte pe bancheta din spate a mașinii și i-au solicitat să prezinte conținutul. Însă, acesta ar fi refuzat și ar fi pornit vehiculul în viteză. În mașină se afla şi fiul său de 14 ani. După circa 3 kilometri, bărbatul ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să se ascundă într-o pădure, însă polițiștii au reușit să-l prindă. Ulterior, a fost descoperit și motivul gestului său. În cutiile din mașină au fost descoperite 29.910 comprimate cu substanță activă alprazolam, drog de risc.
Inițial, vâlceanul a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de droguri de risc. Însă, în timpul audierilor s-a descoperit și că acesta nu este la prima abatere, el fiind recidivist, cu o condamnare de cinci ani de pușcărie, pentru aceeași infracțiune, motiv pentru care s-a decis arestare preventivă, pentru 30 de zile. Cazul a fost preluat de DIICOT Vâlcea care vor face cercetări pentru a afla cum a intrat bărbatul în posesia unui număr atât de mare de comprimate.
Citeste tot articolul pe Read More