ALRO, cifră de afaceri de 2,24 miliarde lei în primele nouă luni ale anului

0
55

Grupul ALRO a anunțat, luni, 13 noiembrie, rezultatele financiare consolidate pentru primele nouă luni ale acestui an. Astfel, cifra de afaceri a Grupului ALRO a scăzut cu 21% față de perioada similară a anului trecut (T1-T3 2023: 2,24 miliarde de lei, față de T1-T3 2022: 2,8 miliarde de lei), pe fondul prețurilor mai mici la aluminiu și al încetinirii cererii.

„Rezultatul net al Grupului ALRO pentru această perioadă este o pierdere netă de 394 milioane de lei (T1-T3 2022: o pierdere netă de 110 milioane de lei), fără să fie luat în calcul impactul pozitiv estimat al noii Legi 206 din iulie 2023 privind măsurile aplicabile clienților finali de pe piața de energie electrică și de gaze naturale, care urmează să fie stabilit”, anunță reprezentanții ALRO, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul societății.

„Mediul de afaceri internațional provocator a continuat să pună o presiune și mai mare pe activitatea noastră, cotațiile aluminiului și cererea încetinind. La nivel local, costurile cu utilitățile au afectat suplimentar bugetul nostru”, a declarat Marian NĂSTASE, președintele Consiliului de Administrație al ALRO.

Năstase a explicat, pe de altă parte, că Grupul a adoptat măsuri care să compenseze, în trimestrul al treilea crescând volumul de vânzări.

„Cu toate acestea, investițiile pe care le-am făcut în diversificarea portofoliului de produse și a bazei de clienți au dat roade și am reușit să compensăm parțial aceste obstacole, datorită vânzărilor cantitative mai mari din trimestrul al treilea al anului 2023. În consecință, vom continua planul nostru de a ne asigura aprovizionarea cu energia electrică și de a investi în tehnologie de ultimă generație, care vizează reducerea consumurilor și creșterea calității și a gamei de produse”, a adăugat Năstase.

Cotațiile aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra – London Metal Exchange (LME) au continuat să scadă în T1-T3 2023, atingând un nivel mediu pentru contractele la trei luni de 2.306 USD/tonă, ceea ce înseamnă o scădere de 19% față de media înregistrată în T1-T3 2022 (2.836 USD/tonă), anunță compania ALRO. Tendința de scădere a continuat în trimestrul al treilea, când cotația LME la trei luni a scăzut cu 7%, la 2.200 USD/tonă, față de 2.358 USD/tonă în T3 2022.

„În Europa, nivelul stocurilor de aluminiu este, în continuare, ridicat, marii distribuitori practicând prețuri reduse, ceea ce pune presiune pe marjele producătorilor. În același timp, importurile de produse laminate plate, în principal din China, continuă să influențeze, în mare măsură, piața. În sectorul aeronaval, cererea a fost stabilă în T3 2023, marea majoritate a volumului de laminate plate vândute fiind acoperită de contracte pe termen lung”, se mai menționează în comunicatul citat.

Producătorul de aluminiu din Slatina s-a confruntat și cu prețul în continuare mare al energiei electrice. Deși sunt semne de scădere a prețului pe piața energiei, costurile se mențin ridicate. „Un impact pozitiv este așteptat prin implementarea Legii 206 din iulie 2023 privind măsurile aplicabile clienților finali de pe piața de energie electrică și de gaze naturale. Cu toate acestea, precizări suplimentare din partea autorităților sunt necesare, pentru a determina modul de aplicare a noii legi”, subliniază reprezentanții ALRO.

În condițiile unei cereri de aluminiu care s-a menținut scăzută, portofoliul diversificat de produse s-a dovedit a fi o soluție salvatoare. ALRO a înregistrat volume de vânzări mai mari în primele nouă luni ale acestui an pentru anumite categorii de produse, precum produsele extrudate, bare, șleburi și benzi, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022. Compania a semnat un nou acord multianual cu Airbus, pentru furnizarea de produse laminate plate din aluminiu pentru fabricarea avioanelor și a continuat planurile de investiții.

Reducerea dependenței de energie este un alt obiectiv. Va putea fi atins continuându-se parteneriatul cu Complexul Energetic Oltenia pentru construirea unei centrale de producere a energiei electrice pe gaze naturale, la Ișalnița, Dolj și prin dezvoltarea unei centrale fotovoltaice la fabrica din Slatina.

S-a luat în calcul și reducerea consumului de energie electrică, fiind deja implementată o investiție de 11 milioane de dolari în tehnologie și în protecția mediului la facilitatea Eco Reciclare din Slatina. Concret, au fost instalate două cuptoare cu dublă cameră și un cuptor de menținere, precum și instalația aferentă de captare și de tratare a gazelor arse. Consumul de energie electrică pentru procesul de producție prin reciclarea deșeurilor de aluminiu este cu 95% mai mic decât cel pentru fabricarea aluminiului electrolitic, cu impact pozitiv asupra costurilor totale de producție.

Din planul de investiții aprobat mai fac parte extinderea stației de tratare a gazelor din Turnătorie cu instalațiile de turnare bare și sârmă și dezvoltarea în continuare a portofoliul de produse, respectiv investiții în echipamente de debitare și frezare a plăcilor de aluminiu pentru obținerea de produse semifabricate complexe cu valoare adăugată mare, pentru aplicații sofisticate din domeniul aeronaval și auto.

Sursa: euroolteniainfo.ro