Curățenie de primăvară, în Drobeta-Turnu Severin

0
56

Odată cu vremea frumoasă au început lucrările de primăvară în municipiul Drobeta-Turnu Severin. Angajații primăriei, împreună cu reprezentanții societății care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi au format echipe mixte și acționează în tot orașul. Totodată, în aceste acțiuni sunt implicați, la fel ca în fiecare an, deținuții din Penitenciarul Drobeta.

„Având în vedere vremea frumoasă am început lucrările de primăvară. Acționăm cu echipe mixte, lucrăm astfel, deoarece trebuie să acoperim zone foarte mari, din tot orașul. Continuăm lucrările pe parcursul primăverii, o să ajungem în toate cartierele, în zona locurilor de joacă,” a transmis Cătălin Hornoiu, reprezentantul firmei care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi din Drobeta-Turnu Severin.

Lucrările sunt permanente și se vor desfășura, zilnic, astfel încât să cuprindă atât parcurile centrale, cât și pe cele din cartiere, dar și zonele din preajma blocurilor. Pe lângă toaletarea vegetației, se vor înlocui și piesele de mobilier urban din parcuri sau locurile de joacă.

„Sunt lucrări complexe, nu numai de igienizare și toaletare, intrăm în locurile de joacă, lucrăm cu oamenii de la Serviciul de Gopodărie, deținuții din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, beneficiarii de ajutor social. În același timp, lucrăm în parcurile centrale. Până când ele vor intra în reabilitare, pe fonduri europene, trebuie să ne îngrijim de aspectul și funcționalitatea lor, pentru că oamenii vin des în aceste parcuri și sunt spații mari, care trebuie îngrijite. În același timp, lucrăm și în cartiere, în zona blocurilor,” a precizat Marius Screciu, primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.

De asemenea, în luna aprilie, echipele de muncitori vor interveni pentru curățenie generală și în zona cimitirelor din oraș.