Dolj: Lucrările pentru centrala electrică fotovoltaică de la Făcăi, pe ultima sută de metri

0
90

S-au realizat cei mai importanți pași în cadrul investiției care vizează execuția centralei electrice fotovoltaice de la Stația de Epurare a Apelor Uzate de la Făcăi.
După recepția proiectului tehnic, care a reprezentat prima etapă a contractului, au fost demarate lucrările. În curtea Stației de Epurare a Apelor Uzate de la Făcăi s-au finalizat structurile din beton pe care vor fi montate panourile.

Dotările pentru clădirea care va asigura monitorizarea și funcționarea centralei fotovoltaice, cele 642 de panouri fotovoltaice și cea mai mare parte a echipamentelor prevăzute în contract au fost livrate. Se așteaptă ca în cel mai scurt timp să ajungă și structurile metalice pentru finalizarea montajului panourilor și a cablurilor, astfel încât să poată fi pusă în funcțiune centrala electrică. Va urma instruirea personalului, iar garanția va fi asigrată timp de 36 de luni de societatea care a derulat acest contract.

Reamintim că, SC Compania de Apă Oltenia a obținut finanțare externă (fonduri norvegiene) de la Innovation Norway pentru investiția „Proiectare și execuție Centrală electrică fotovoltaică pentru autoconsum”, obiectivul acestui proiect fiind instalarea unui sistem fotovoltaic pentru a reduce consumul și costurile energiei electrice la Stația de Epurare a Apelor Uzate Făcăi. Scopul final este transformarea Stației într-o platformă cu consum zero de energie și zero emisii de gaze cu efect de seră.